Despre „Frecatul mentei”

Una din cele mai cunoscute expresii la români este „a freca menta”, cu înțelesul de „lene, comoditatea, muncă în dorul lelii…”. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în viață, expresia de care discutăm conține o parte adevăr iar restul descrierea unui obicei balcanic de a fenta munca, într-un limbaj colorat, cu pierderea în timp a înțelesului original al expresiei în sine.

De fapt, încă din Grecia Antică, exista obiceiul ca masa pe care se servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut și, probabil, pentru a respecta niscaiva ritualuri precreștine. Răspândirea grecilor în Balcani, mai ales în perioada secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, au dus acest obicei și în alte regiuni, inclusiv în București și chiar în Tulcea, unde au existat în permanență comunități puternice ale acestei etnii. Familiile înstărite de români, în permanență amatoare de rafinamente și etichete de comportament în societate, au adoptat cu iuțeală acest obicei de a freca masa cu frunze de mentă, care să dea un miros plăcut încăperii și senzația de răcoare pe timpul caniculei verii.
Din acest moment, începe modificarea înțelesului expresiei prin faptul că mulți slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în șir, în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc. De aici și nemulțumirea stăpânilor gospodăriilor vis-a-vis de slujitorii care se fofilau de la muncile adevărate, preferând să frece mesele cu mentă cât era ziulica de mare. De aici și până la transformarea unei activități domestice oneste într-una depreciativă, distanța a fost extrem de mică.

  Cu trecerea timpului, lumea bună tulceană și bucureșteană au renunțat la mesele frecate cu mentă în favoarea fețelor de masă din material textil, mult mai elegante, copiind astfel moda occidentală. Exprimarea „a freca menta„ a persistat însă sub forma ei colorată, specific balcanică, cu înțelesul de a trage chiulul de la muncă, dar o dată cu scurgerea anilor, prea puțini mai aducându-și aminte sau știind adevăratul sens al acestor cuvinte. Motiv pentru care ne-am gândit să readucem în actualitate înțelesul adevărat al acestei expresii și, în același timp, să le arătăm cititorilor misterelor dunării ca „nu frecăm menta”, ci scriem cu sârg articole pe blogul nostru tulcean mult iubit.
Grecii mai aveau obiceiul ca după o orgie care dura o noapte întreagă, a doua zi să poarte o coroniță făcută din frunze și flori de mentă, pentru a-și alunga mahmureala și trezi mintea, dar această practică nu are nici cea mai mică legătură cu articolul nostru.

Sursa: Misterele Dunarii

 

Whiskey – scurtă istorie

Cuvântul “whiskey” provine din gaellic-ul “uisge”, devenit “usky”, variantã abreviatã de la “uisge beatha”, care înseamnã “apa vieţii”, mai bine cunoscutã din latinescul “aqua vitae”. Whiskey-ul, ca multe alte tipuri de alcool, a fost iniţial folosit în scopuri medicale, atât pentru uz intern cât şi extern. Credinţa cum cã ar prelungi viaţa era destul de comunã. Legenda ne povesteşte cã Sfântul Patrick este cel care a introdus procedeul distilãrii în Irlanda in secolul al V-lea, precum şi toate secretele triburilor de scoţi care au sosit în Kintyre în acelaşi secol, cunoştinţe care ar fi provenit din Spania şi Italia.

Sfânta Muceniţă Ecaterina

Mâine, 25 noiembrie, este sărbătorită Sfânta Muceniţă Ecaterina şi ca urmare toţi cei care-i poartă numele sau derivate ale acestuia îşi sărbătoresc ziua numelui.

Originea numelui Ecaterina este destul de neclară existând mai multe variante. Unii susţin că ar deriva din numele Hecateros (nume masculin) – al satirilor şi nimfelor. Alţii susţin provenienţa din cuvântul grecesc „aikaterine” care se traduce prin „pur”. Tot din limba greacă este şi cuvântul „katerina” care de data aceata se traduce prin „tortură”. De asemenea, sunt susţinători ai provenienţei de la Hecate care era zeiţa magiei la greci.

Halloween – Origini şi semnificaţii

Halloween – o sărbătoare inofensivă?

Nicicând nu a existat vreo sărbătoare mai controversată decât Halloween. Barbară prin manifestări dar totuşi celebrată de creştini, reinventată de americani dar având rădăcini europene, noaptea spiritelor continuă o tradiţie veche de mii de ani.

Milioane de oameni celebrează Halloween-ul cu costume, trick-or-treat sau petreceri tematice, fãră să aibă cunoştinţe despre originile şi istoria fascinantă a acestui rit asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii de tot soiul.

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază – de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie.

Noaptea de la sfârşitul lunii octombrie este considerat a fi momentul în care spiritele morţilor vin spre lumea celor vii. Pentru a se proteja, cei vii apelau la diverse ritualuri: purtau măşti, făceau zgomot, aprindeau focuri etc, cu scopul de a alunga spiritele celor trecuţi la cele veşnice.

Sărbătoarea de Halloween a ajuns, cel puţin pentru americani, cea mai importantă sărbătoare după cea a Crăciunului. Anual, americanii cheltuiesc cu această ocazie circa 2,5 miliarde de dolari şi, având în vedere influenţa culturii americane asupra întregii lumi, tendinţa este ca sărbătoarea să fie “importată” de cele mai multe popoare de pe pamânt.

La prima vedere, totul pare distractiv şi inofensiv: dovleci luminaţi, măşti lugubre, costume de vampiri şi vrăjitoare, schelete, păianjeni, fantome şi pisici negre…Totul pare o joacă de copil…Este ziua în care adulţii redevin copii, întrecându-se în glume şi farse care stârnesc zâmbetul şi râsul într-o viaţă  atât de plină de tristeţe.

Pe bună dreptate, apărătorii acestei sărbători din ce în ce mai răspândite întreabă: “Ce e atât de rău în Halloween ? E vorba doar de un joc inofensiv de copii…Ce e rău în faptul de a ne amuza puţin?”

Şi totuşi…Halloween, cu costumele sale înfricoşătoare, cu accesoriile destinate să trezească groaza şi cu aerul său lugubru, deşi pare un joc inocent de copil, îşi are rădăcinile într-un trecut sinistru şi demonic, de care oamenii care-l promovează nu sunt conştienţi.

Știați că? (2)

Ştiaţi că… 
Marilyn Monroe a avut 11 degete la picioare?

Ştiaţi că… 
Hitler şi Napoleon aveau fiecare numai câte un testicul?

Vrei să știi unde a fost cutremur?

Pentru cei interesaţi de fenomenele/evenimentele/incidentele mai mult sau mai puţin naturale ce au loc pe glob vă recomand un site unguresc al asociaţiei RSOE (Hungarian National Association of Radio Distress-Signalling and Infocommunications) care oferă servicii de informare în caz de urgenţă şi dezastre (Emergency and Disaster Information Service – EDIS) .

Link către RSOE:

Studiu … despre „balanţa” conflictelor

În războaiele declanşate de Statele Unite după atentatele de la 11 septembrie 2001 au murit circa 225.000 de persoane, potrivit unui studiu realizat de Brown University şi citat de AFP. Conflictele din Irak şi Afghanistan, precum şi campaniile contrateroriste din Pakistan şi Yemen au costat până la 4.4 trilioane de dolari, se afirmă în raport.

10 motive pentru a nu arunca zaţul de cafea

După fierberea cafelei, zaţul de cafea este adesea aruncat la gunoi. Unele persoane consideră grămăjoara de boabe de cafea pisate ca fiind un lucru nefolositor. Dar dacă ar şti ele ce alternative ne oferă zaţul de cafea, cu siguranţă s-ar chinui să îl strângă.Cafeaua măcinată şi implicit zaţul de cafea are mai multe utilizări decât aceea de a produce cafea lichidă. Pot fi folosite pentru grădinarit, ca insecticide sau ca produse pentru îngrijirea animalelor  de companie. Prin utilizarea acestui produs, nevoia de a cumpăra produse pentru curăţenie va putea fi diminuată considerabil. Ba mai mult, folosirea zaţului de cafea este cât se poate de prietenoasă cu mediul. Aşa că, ar fi mai bine să vă gândiţi de două ori înainte de a arunca la gunoi zaţul de cafea rămas.

Iată 10 motive foarte bune pentru care zaţul de cafea merită păstrat:

Templierii, slujitori ai diavolului?

Povestea decăderii celui mai puternic, mai bogat şi mai influent ordin cavaleresc medieval bântuie secolele, pe măsură ce din ce în ce mai mulţi istorici şi cercetatori încearca să descifreze misterele în care este învaluită. Au fost, cu adevărat, templierii slujitorii satanei sau complotul distrugerii lor este o maşinaţiune pusă la cale de regii europeni împreună cu papalitatea? Există în rândul Ordinului un aşa-numit Templu Negru, format dintr-un grup de mari iniţiaţi gnostici adevăraţii conducători ai Cavalerilor, care au continuat să trăiască în secret vreme de veacuri, pentru a renaşte în Masonerie sau întreaga conspiraţie a distrugerii Templului a fost săvârşită din raţiuni politice şi financiare, iar povestea templierilor s-a stins odată cu arderea pe rug a ultimului lor Mare Maestru, Jacques de Molay? 

La vremuri noi … reguli vechi

„Bugetul trebuie echilibrat,
Tezaurul trebuie reaprovizionat,
Datoria publică trebuie micşorată,
Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată,
Ajutorul dat altor ţări trebuie eliminat pentru ca Roma să nu dea faliment.
Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească,
în loc să traiască pe spinarea statului.”
(CICERO, anul 55 î.H.)

Concluzie: nu s-a modificat nimic de 2065 de ani!

Update:

Una mai aproape de zilele noastre dar cu specific mioritic. Ştiţi cine a spus?

„Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală”.

Răspuns:  Octavian Goga, în 1916!!!